Totalul afișărilor de pagină

duminică, 18 octombrie 2026

ISTORIA țiganilor, ungurilor, jidanilor, masonilor și pedofililor băgată cu forța în programa școlară!

Recent, USR, autointitulat partid salvator, a anunțat introducerea orelor de istorie a țiganilor în școli și facilitarea înființării unor muzee dedicate comunităților țigănești.

Nu este surprinzător că manualele de limba română de clasa a X-a și a XI-a includ literatură țigănească sau ucraineană, iar la alte materii, precum istoria sau religia, suntem învățați să fim toleranți cu jidanii, în timp ce propriile noastre interese sunt ignorate.

Actuala orientare a Parlamentului constă în acordarea de facilități sociale tuturor minorităților, în timp ce românii sunt împovărați de taxe și impozite; se pune un accent nejustificat pe favorizarea ungurilor, inclusiv în instituțiile de învățământ, unde aceștia ocupă locuri cu medii mici, situație ce îi dezavantajează pe studenții români care concurează pentru aceleași posturi.

Azi zic doar atât:
Muzeul Rezistenței Anticomuniste din România unde este?!

Unde se zice în cărțile de istorie despre eroul Ion Gavrilă Ogoranu?

Unde se zice în cărții despre holocaustul românesc din Transilvania?

Vă zic eu... Niciunde, pentru că INSHR-EW a făcut formele necesare ca aceste proiecte sau lucrări să fie trecute ca fiind extremiste sau de tip legionar!

Votând partidele clasice PSD, PNL, USR, UDMR ca și până acum, veți obține aceleași rezultate clasice din mUE: crime, corupție, furt, injustiție, dezintegrarea țării!


























vineri, 16 octombrie 2026

Jobolan, Nordis-Grindean și PeSeDan îmbârligați au pus botul pe ciolan

https://m.activenews.ro/stiri/Primul-ostas-al-tarii-baga-PNL-in-faliment-Liberalii-pierd-definitiv-procesul-cu-AEP-si-trebuie-sa-dea-inapoi-peste-14-milioane-de-lei-din-campania-lui-Nicolae-Ciuca-208674












Îmbârligați se rotesc după ciolan.

Orașele de 15 minute sunt impuse în mUE și mUSA. Propaganda oficială nu se anchetează, deși ne costă usturător!

 https://t.co/2eaQJKSal0









PNL ȘI KENSINGTON: CAMPANIA DIN SPATELE „INTERFERENȚEI RUSE”. DE CE NU SUNT ANCHETAȚI?

Astăzi, pe fondul trimiterii în judecată a lui Bogdan Peșchir  pentru coruperea alegătorilor în formă continuată și care s-a implicat în mod voluntar în susținerea candidaturii lui Călin Georgescu, vreau să știu și eu: 

ȘI TOTUȘI, UNDE SUNT RUȘII?

RUȘII, SAU INTERFERENȚA STRĂINĂ, AȘA CUM AȚI NUMIT-O, au apărut pentru prima dată în nota de informare a Direcției Generale de Protecție Internă (DGPI), din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, adresată Administrației Prezidențiale și declasificată la 4 decembrie 2024, unul dintre documentele pe care s-a bazat decizia de anulare a alegerilor.

Singura „dovadă” a interferenței ruse, așa cum au denumit-o autoritățile la momentul anulării alegerilor, este campania #echilibrusiverticalitate, pe care autoritățile o considerau, în raportul DGPI, identică cu campania „Frate lângă Frate”, derulată de Federația Rusă în Ucraina înainte de invazia din februarie 2022.

În decembrie 2024, un raport ANAF a relevat faptul că această campanie #echilibrusiverticalitate a fost executată de agenția de comunicare Kensington, care a contractat platforma FameUp și a fost plătită de PNL. 

Dacă aceasta este singura pistă identificată de autorități privind o campanie plătită, de ce nu este investigată?

https://youtu.be/3sw3E3LPqVo?is=nxH6HpsY8dwqFG6c

Ce coincidență… 

În limba ebraică, cuvântul „nasa” este asociat cu sensuri precum „a înșela”, „a seduce”, „a profita de cineva” și alte interpretări similare.




joi, 15 octombrie 2026

RoExit

Răspunsul nostru la aceste atrocități comise de uniunea europenă neocomunistă este unul singur:

Adio, uniune europeană!

Ne-am săturat să tot ascultăm de tine.
De tine, care strecori cămila și înghiți țânțarul !

Nebunilor !

Ați legat dopurile la sticle de parcă am fi copii mici - într-atât de proști am ajuns în ochii voștri.

Vă credeți superiorii noștri...

Vai de voi !

Încă ne impuneți vaccinuri blestemate - chipurile, spre “binele” nostru...

Câtă fățărnicie !

Uniunea europeană se va destrăma curând !
Nu eu o spun, ci Cuviosul și Sfântul Părintele nostru Paisie Aghioritul.

“Întrebare:
Gheronda, această schimbare ce se face acolo în Europa, cum o vedeți ?

Părintele Paisie:
Ascultă… această Uniune Europeană, în spatele ei se ascunde dictatura acestora… a sioniștilor!

Ai înțeles ce se întâmplă ?

Dar Dumnezeu va transforma în bine răul, pe care plănuiesc să-l facă.
Adică se vor dezmembra și aceștia."

"Răul este următorul:
Aceștia nu te vor lăsa liber, ca să faci ce vrei tu, ci vor strânge „menghina”.

Îți vor spune:
„Crede orice vrei”, dar te vor pune în „coșul” lor și te vor duce acolo unde vor ei. Așadar, tu intri în „coșul” lor și poți crede orice vrei. Dar ei te duc acolo unde vor ei.

Da, da! Mai târziu vor strânge „menghina”.

Acest sistem este satanic.
În spatele lui se ascunde dictatura sioniștilor.

Aceștia de ani de zile se pregătesc să conducă lumea. Prin masonerie se fac toate acestea…”

UE se va dezmembra, pentru că nu este întemeiată pe adevăr, ci pe minciună și lăcomie.

Ei vor să stăpânească toate.

Nu vă vindeți oameni buni, oile ! Nu le vaccinați !

Dacă le vaccinați, vă nenorociți !

Toate vaccinurile de astăzi au la temelia lor modificarea genetică !

Vedeți ce s-a întâmplat cu tot ce mâncăm de la supermarket, că nici nu știi ce mănânci !
Nu mai are nici un gust !
Și nici nu știi ce otrăvuri bagi in tine !

De ce să nu mâncăm noi o mâncare hrănitoare și sănătoasă ?
Pentru că ne-am legat la cap, de vreme ce nu ne durea?

Dacă le veti vinde le veti face planul lor, iar voi veți rămâne muritori de foame !
Și voi, si noi !

Ei vor ca omul să nu mai depindă de ograda sa, ci de corporații.

Pentru că le stați în gât ca osul de pește !
De s-ar îneca odată !

Cu voi nu pot să ducă globalizarea lor demonică acolo unde si-au propus: la crearea unui guvern mondial - adică la Antihrist !

Globalizare este tot una cu o încarcerare masivă sub cerul liber.

Numai că aceia nu mai este libertate din moment ce digitalizarea îți va tăia orice drept și atunci când vor vrea ei te vor lăsa muritor de foame, ca să depinzi de ei, ca să te subjuge, ca să te domine, ca să te supui DE FRICĂ!

Asta nu e democrație, ci DEMONO - CRAȚIE !!!

O tot dau cu apărarea democrației....

Ne vor băga și în închisoare pentru “apărarea democrației”...

Se apără pe ei înșiși prin minciună, având legea de partea lor, pentru că prin minciună vor să domine!

Uniunea lor e mincinoasă și neunită!

Au drept tatăl lor pe satana !
Acesta întotdeauna așa a lucrat! Prin minciună, prin nedreptate, prin înșelare, prin tiranie !

Noi îl avem pe Dumnezeu! 
Astfel vom răzbi!
Altfel nu avem nici o șansă !






































Guvern penal cu preş în coadă, marş la spital

 










































Reprezentantul pe Facebook al țării noastre, squatter-ul de la Cotroceni, este însă prea orbit de „farul” de la Kiev, ca să poată să înțeleagă ceva.

„Vedem încercări ale Rusiei de a destabiliza societățile europene, în special în țările de pe Flancul Estic, și de a diminua sprijinul pentru Ucraina.

Răspunsul nostru este: "continuăm să sprijinim Ucraina”. Este o chestiune de drept internațional și, în același timp, una care ține direct de securitatea României.

Împreună cu aliații noștri din NATO, ne menținem angajamentul de a apăra teritoriul nostru, apele teritoriale și spațiul aerian.”, a scris astăzi Nimicușor Dan pe Facebook, într-un mesaj care pare să contrazică situația de pe teren și politica internațională dusă de Casa Albă.

https://m.activenews.ro/stiri/Mirabela-Gradinaru-in-vizorul-AUR-68-de-parlamentari-au-depus-proiectul-care-ii-inchide-usa-delegatiilor-oficiale-si-ii-interzice-orice-rol-de-reprezentare-a-Romaniei-208653

Un grup de 68 de parlamentari AUR, în frunte cu liderul formațiunii, George Simion, a depus la Parlament o propunere legislativă de modificare a Legii nr. 47/1994 privind serviciile din subordinea Președintelui României. Inițiativa vizează direct statutul partenerei de viață a președintelui Nicușor Dan, Mirabela Grădinaru, urmărind interzicerea participării acesteia pe bani publici la deplasările externe oficiale ale șefului statului și blocarea oricărei forme de reprezentare diplomatică sau instituțională a României.

Proiectul de lege stabilește un cadru strict și exhaustiv privind persoanele care pot face parte din delegațiile oficiale finanțate de Administrația Prezidențială. Conform textului inițiativei, cheltuielile de deplasare pot fi suportate din fonduri publice exclusiv pentru:
  • Angajații Administrației Prezidențiale;
  • Demnitarii și personalul autorităților și instituțiilor publice;
  • Personalul diplomatic și consular;
  • Experții, interpreții și personalul tehnic necesar bunei desfășurări a vizitei;
  • Personalul desemnat pentru pază, protecție, securitate, comunicații speciale sau asistență medicală;
  • Soțul sau soția Președintelui României, strict în situațiile în care caracterul, programul ori protocolul oficial al vizitei impune această prezență.

Proiectul interzice în mod expres alocarea oricărui tip de sprijin logistic sau financiar pentru apropiații fără statut legal:

„Este interzisă utilizarea resurselor financiare, umane ori tehnice aparținând Administrației prezidențiale, instituțiilor publice sau autorităților publice în folosul persoanelor care, fără a deține o funcție sau un statut oficial recunoscut de lege, îl însoțesc pe Președintele României în delegații oficiale, ceremonii, reuniuni, summit-uri, întâlniri bilaterale sau multilaterale ori la alte evenimente oficiale de aceeași natură”, se arată în document.

Inițiatorii subliniază caracterul strict juridic și lipsa de acoperire legală a practicilor actuale de la Cotroceni:

„O relație personală cu Președintele României nu poate constitui, prin ea însăși, un asemenea fundament”, se arată în expunerea de motive.
Totodată, documentul conține o prevedere care interzice Administrației Prezidențiale sau Președintelui României să desemneze, să acrediteze ori să însărcineze persoane din afara categoriilor prevăzute legal pentru a transmite mesaje oficiale sau a reprezenta statul român la evenimente externe.
Demersul vine în continuarea unei alte inițiative AUR din luna august, prin care s-a încercat obligarea concubinilor demnitarilor de a depune declarații de avere și interese - prevedere respinsă de Curtea Constituțională pe motiv că legislația română nu reglementează parteneriatul civil, neputând impune obligații legale unor relații informale.



miercuri, 14 octombrie 2026

Valea Uzului 1916

 Din infernul încleștărilor de la Valea Uzului din 13-14 octombrie 1916 (exact acum 110 ani), un raport trimis de comandantul unei companii din regimentul 65 ajunge la conducerea Diviziei 15 infanterie română: „Este imposibil de stat pe loc. Tunurile bat chiar în valea în care suntem. Am rămas cu 20 de oameni (dintr-o companie!), restul morți și răniți. Pădurea s-a aprins din două părți.

Ne înăbușe fumul. Este infern. Nu mai avem puterea de a rezista. Rog ordonați retragerea!”

Divizia însă nu a ordonat retragerea, trupa a rămas pe loc, a luptat și a biruit, iar drumul austro-ungarilor către Moldova, prin trecătorile din munți, a rămas în continuare blocat de ostașii noștri. Astfel, acest mic sătuc pe nume Valea Uzului, care deținea practic cheia sistemului nostru defensiv din fața pasului Oituz, a intrat în istorie… Iar noi nu trebuie să uităm vreodată!

Fără victoria românească de la Valea Uzului în Primul Război Mondial, care a blocat intrarea inamicului austro-ungar în spatele aliniamentului românesc de la graniţa cu Muntenia, nu am fi avut victoriile de la Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz din vara anului 1917. În fotografie, un preot militar oferind ultima împărtășanie soldaților căzuți în prima linie...

Sursă:
https://www.facebook.com/share/19gzL5tk6F/

„Marele român” ridicat în slăvi de unii, Iuliu Maniu, a fost o jigodie, un fripturist care nu a știut decât să profite de pozițiile sale politice. 
Vă recomand să citiți pamfletul „Istoria unei legende: Iuliu Maniu”, publicat de Nicolae Iorga. 
E un portret perfect, din care veți înțelege cine era, în realitate, Maniu (găsiți aici pamfletul). 

Prof. Corvin Lupu: https://m.youtube.com/watch?v=T0i_sUUyEes

ISTORIA țiganilor, ungurilor, jidanilor, masonilor și pedofililor băgată cu forța în programa școlară!

Recent, USR, autointitulat partid salvator, a anunțat introducerea orelor de istorie a țiganilor în școli și facilitarea înființării unor mu...