Totalul afișărilor de pagină

duminică, 6 iulie 2025

udmr a contribuit la falimentarea economiei şi funcționarea într-un Sistem extractiv, de jaf colonial

Gheorghe Piperea:

Statul român are datorii de 8 miliarde de lei la furnizorii de energie, din cauza modului greșit în care a fost conceput sistemul de compensare a facturilor la energie.

Reamintesc că e vorba de compensare, iar nu de plafonare.

Compensarea a permis furnizorilor să stabilească prețuri discreționare, fără legătură cu piața și cu legea cererii și ofertei.

Că furnizorii s-au jucat cu prețurile și tarifele stau dovadă două ordine de încetare a practicilor comerciale înșelătoare (blocate de furnizori în procese la Curtea de Apel București) din septembrie 2023, dispuse de ANPC.

Exact asta era acuzația: jocul ilicit cu prețurile și tarifele, practicat de doi mari furnizori de energie.

Compensarea înseamnă că, oricât ar fi prețul la furnizor, consumatorul plătește un preț plafonat, restul fiind în sarcina statului, adică, a noastră, a tuturor.

O adevărată invitație ca furnizorul să stabilească discreționar orice preț vrea…

Statul nu a plătit niciodată la timp aceste diferențe dintre prețul discreționar stabilit de furnizor și prețul suportat de consumator, în timp tot adunând restanțe și penalități.

Soluția ar fi fost - și încă ar putea fi - plafonarea prețului pe o perioadă determinată, așa cum permit legislația românească și cea europeană.

De asemenea, facturile de energie ale populației ar fi trebuit să fie scutite de tva, curățate de accize și dezinfectate de taxele prost-ecologiste (certificate verzi, contracte pentru diferență, fumărit).

Am explicat în amănunt aceste mecanisme, illo tempore, dar cine să asculte?

Nici decidenții nu puteau să NU apeleze la “consultanții” impuși pe principiul ușii rotative, nici alegătorii partidului - cartel psdpnlusrudmr nu puteau să NU fie captivi sistemului ostil, care îi detestă și îi chinuie, dar de care s-au îndrăgostit, pe motiv că îi salvează de plandemie, fierbere climatică și ruși.

Acum, Statul român s-a trezit cu două mari probleme, cu soluții care se exclud:

- facturile la energie au creșteri substanțiale, care vor aduce falimente și supra-îndatorare; statul trebuie să protejeze gospodăriile, căci are caracter democratic și social;

- furnizorii de energie au creanțe contra statului, pe care le vor cere în instanțe sau arbitraje, unde vor obține titluri executorii pe sume mai mari decât duble, căci penalitățile curg, iar costurile legale sunt mari; statul trebuie să își achite datoriile, ca să nu contamineze societatea cu necinste.

De fapt, având în vedere modul patologic în care funcționează economia în ultimii ani de domnie a “pro-europenilor”, Statul român are o a treia problemă, chiar mai mare decât primele două.

Deficitul comercial al României este, de 3 ani încoace, cel mai mare din UE.

Importăm cu 33 de miliarde de euro pe an mai mult decât exportăm.

Importăm mâncare, apă și, mai nou, energie scumpă (deși exportăm energie ieftină în Ucraina și Moldova, ca să fie bine). 

Importăm și echipamente, materie primă, “consultanță” pentru energie (de exemplu, plătim un contract de 3,5 mld dolari pentru că unii să ne spună, peste 8 ani, dacă e cazul sau nu să construim un reactor nuclear la Nuclearelectrica, Cernavoda).

Aceste importuri sunt finanțate mai ales din fonduri europene.

Practic, jumătate din puținii bani luați de guvernele clepto&prostocrate ale României de la UE se întoarce la marile corporații UE de la care cumpărăm orice, dar mai ales, “consultanță”.

Dacă săptămâna viitoare vine sancțiunea cu înghețarea fondurilor europene, e dezastru cu aceste plăți către corporațiile europene.

Cam așa stau lucrurile cu acești inteligenți care ne salvează de ruși, iadul termic și covid.

Apropo, România este deja în recesiune.

Economia a scăzut cu 2,5%. De fapt, scade de vreo 4 ani, căci deficitul bugetar, mereu mai mare de 7%, a însemnat un singur lucru: partidul - cartel s-a împrumutat, pe spinarea noastră, ca să dea impresia că este creștere, când era de fapt scădere.

A, și tre’ să ne așteptăm la inflație de 10% anul acesta.

https://www.facebook.com/share/p/1CHKHyXF4M/

Un articol R3media critică politica guvernamentală vizând reducerea deficitului.

În mod corect afirmă autorul că avem de-a face cu o criză falsă, contrafăcută, îndărătul căreia se întrevede intenția clară de intensificare a jafului.

Știu că pentru I.Bolojan presa forțează continuu o imagine a tehnocratului de bună credință care a moștenit, aproape nedrept, o criză bugetară. Dar presa minte. Bolojan nu este nici corect, nici integru, ci noul proiect securist de  amăgire/dezamăgire a naivilor.

Deși nu este o situație ideală, problema costului datoriei este una perfect gestionabilă. Dar, guvernând prin șoc și disimulare, guvernul Bolojan ascunde și protejează jaful de proporții colosale care se face pe spezele poporului român.

Articolul R3media și celelalte asemănătoare trebuie să învețe un acronim: BEPS.

BEPS, sau Eroziunea Bazei Impozabile și Transferul Profiturilor (Base Erosion and Profit Shifting), reprezintă un set de strategii de planificare fiscală utilizate de companiile multinaționale pentru a evita plata impozitelor, transferând profiturile în jurisdicții cu taxe mai mici sau inexistente. Sau, la ele acasă, în țările lor.

Din cauza BEPS noi nu avem venituri la buget deși avem creștere PIB.

Cred că inspectorii ANAF sunt exasperați de minciunile politicienilor. Noi nu avem ce/cum încasa dacă prin "optimizări fiscale" toți sunt pe pierderi.

Nu putem face control pe unitate cât timp alinierea fiscală se face pe politici intra-grup (grupuri de firme distincte reunite prin control strategic).

Noi nu funcționăm într-un model economic de piață (liberă), ci în unul extractiv, de jaf colonial.

Vă rog cercetați și diseminați acest concept BEPS, care nu se rezumă doar la prețuri de transfer și consultanță de drenaj.

România este caz școală pentru strategiile BEPS care au ajuns să ne paraziteze în așa hal de funcționăm ca societate și stat doar cu taxarea muncii, a consumului și proprietății.

Ai zice că nu există viață economică în țara asta, că nu există capital, dividente, fuziuni și achiziții, cesiuni și transfer de participații etc.

Însă, peste toate, la mare distanță, tronează BEPS. Expansiune economică de forță pentru multinaționale, dar totuși pierderi sau profit minimal.

Asta, fără să mai aducem aminte de politicile subvenționărilor și facilităților fiscale pentru "investitori străini", care reprezintă un transfer arbitrar de resurse publice către clientelă politică.

Desigur, dacă acordăm facilități producătorilor români, ne ceartă Comisia pentră că anti-concurență și sprijin de stat.

Dar dacă e pentru Investitori Străini, pentru "dubla irlandeză" și "sandvichul olandez" (tactici BEPS), pentru plata unor redevențe software sau patente și know-how de milioane/miliarde de euro, atunci e "piața liberă" și "liberă circulație a capitalului".

În realitate, suntem făcuți din vorbe, prostiți pe față. Sistemul politic de la noi este al elitelor compradoare. Politicienii români din cartelul oligarhic nu slujesc statul român, nu slujesc țara și națiunea.

Nu avem voie să mai vorbim despre asta în treacăt, cu ușurință. Realitatea este crunt de gravă: ei sunt explicit anti-români. Asta îi unește, asta îi adună, asta îi mână și îi animă.

Sistemul extractiv european care îi girează este în mod obiectiv nereformabil, de aceea insist că e nevoie de RoExit și reconstrucție statală de foarte jos, aproape de zero.

Suntem păcăliți cu "fonduri europene" de care am fost condiționați să depindem. Nu e o greșeală de guvernare sau vreo incompetență politică. Aceasta este intenția lor directă: dezagregare statală, dez-naționalizare, deposedare și pauperizare.

Să nu vă rușinați vorbind despre RoExit și manifest, vehement anti-UE. Nu greșiți deloc!

Nu o spun pentru că sunt eu izolaționist sau mai știu eu ce, ci pentru că nimeni onest nu poate discuta pe bune despre jefuirea colosală, de scară cosmică, pe care poporul român o trăiește sub hipnoza europeană. Iar asta este cea mai mică dintre probleme.

Nu avem altă șansă decât să fim români!

BEPS@teodosieblog

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Din nou V. Orban ca vodă prin lobodă

 Bou le Jean e prea ocupat cu tăierile, se face că nu ştie de evenimentul de la Băile Tuşnad. https://m.activenews.ro/stiri/Baile-Tusnad-dev...