Totalul afișărilor de pagină

duminică, 14 decembrie 2025

Retardatul național de la 3Coceni s-a dat de gol

În emisiunea lui Denise Rifai retardatul de la 3Coceni a spus că, „în ceea ce privește anularea alegerilor nu este vorba obligatoriu de candidatul Călin Georgescu, ci despre războiul hibrid, despre campania pe care a personificat-o el”. 

Citatul este aproximativ, de găsit îl găsiți în fragmentele care abundă pe net și pe rețelele sociale. Însă mesajul pe care-l transmite e fix cel din citatul pe care l-am reprodus eu.

De fapt, unde-i problema? Statul subteran e conștient că NU EXISTĂ PROBE ÎMPOTRIVA LUI CĂLIN GEORGESCU. De asemenea, în special în SUA, dar și prin Europa, mucușorilor de-aici li se cer explicații imperative, mai ales în contextul cablogramelor care spun negru pe alb care-a fost problema cu anularea alegerilor. 

Și-atunci ce s-au gândit ei? Să dea vina pe „războiul hibrid”, pe care-l pot mima inclusiv prin introducerea „martorului” DGSE (Direction générale de la Sécurité extérieure), că doar de-aia face retardatul anticameră la Macron! Doar că e o problemă chiar mai mare de-atât, iar retardatul nostru prin declarația făcută tocmai ce și-a tăiat craca de sub picioare.

Putem lua de bună ipoteza că nu Călin Georgescu e problema, dar ce te faci că în acest caz Mucușorul este ilegitim, iar întreg procesul electoral în urma căruia a fost numit este lovit de nulitate absolută. De ce spun asta? Deoarece Biroul Electoral și Curtea Constituțională a României i-au respins dreptul de a candida lui Călin Georgescu bazându-se pe hotărârea nr. 32 din 6 decembrie 2024, adică cea în care au anulat turul 2 de scrutin al alegerilor prezidențiale. Cu alte cuvinte, așa cum spune CCR prin decizia nr. 7 din 11 martie 2025, „BEC și-a realizat judicios competența de a examina condițiile de înregistrare a unei candidaturi prin raportarea textelor constituționale, astfel cum au fost interpretate în jurisprudența Curții Constituționale, la situația domnului Călin Georgescu” (formularea CCR denotă o inconsistență lingvistică care nu-i de mirare la nulități precum Enache, Stanciu, Scîntei etc.).

Ce rezultă de-aici? Un semnal pentru statul subteran de doi bani al României: „NU FUNCȚIONEAZĂ, PROȘTILOR! SUNTEȚI ABSOLUT ÎN POM ȘI POMU-N AER!”. Dacă nu aveți dovezi DIRECTE împotriva lui Georgescu, atunci sunteți mâncați! 

Vă mai spun ceva: din 6 decembrie 2024, STATUL ROMÂN NU MAI EXISTĂ! Există însă o mafie, absolut ilegitimă, care a acaparat puterea și care poate fi pusă să plătească pentru fiecare bănuț cheltuit/împrumutat/încasat de atunci, deoarece TOTUL se desfășoară într-o ilegalitate absolută. Când Georgescu a spus ce a spus despre alegerile locale a știut bine ce spune: STATUL ROMÂN NU MAI EXISTĂ!

https://ddwall.blogspot.com/2025/12/retardatul-national-s-dat-de-gol.html

P.S. Ăsta e cazul tuturor trădătorilor, posedaților, celor care fac compromisuri, înșeală, mint, fură, încasează dobânzi, curvesc, parazitează, crezând că le merge la nesfârșit. Își taie craca de sub cur singuri și ajung să plătească până le iese pe toate orificiile ceea ce au supt.

    Niciun comentariu:

    Trimiteți un comentariu

    Prof. Corvin Lupu: https://m.youtube.com/watch?v=T0i_sUUyEes

    KGB (inclusiv Ungaria) și CIA

    Chestiuni de genul „ n-are cum să fi fost băsescu agățat de KGB, doar el a adus scutul aici ” sunt cât se poate de logice pentru cei care nu...