Lungește-ne, Doamne, boala, că poate nu mai trecem toți iarna, cel puțin scăpăm de Nimicușor și concubină

https://m.activenews.ro/opinii/Luminita-Arhire-LUNGESTE-NE-DOAMNE-BOALA-SA-TREACA-IARNA...-208351

 

Legea Vexler e apogeul unui șir de legi represive coerente, dat în două decenii și jumătate, sub guvernări succesive. Dar cenzura ideologică are rădăcini chiar mai vechi, pentru că aproape toate elementele ei se regăsesc în epurările de la finele celui de-al doilea război mondial. Practic, doar deceniul turbulent de libertate al anilor 90 a întrerupt această lungă perioadă de 80 de ani, în care trecutul a fost acoperit cu o lespede și rescris de învingători în mod convenabil.

Represiunea mult mai brutală de după 23 august 1944 a coincis cu ocupația militară sovietică și instaurarea comunismului. Dar un aspect esențial e șters din imaginea noastră asupra momentului. Rescrierea istoriei și epurarea elitelor antebelice era impusă României prin Convenția de Armistițiu semnată la 12 septembrie 1944, de toți aliații împreună, adică atât de URSS, cât și de marile puteri occidentale, în frunte cu Statele Unite și Marea Britanie. De acolo au fost preluate în tratatul de pace de la Paris din 1947.

Prevederile acestul tratat internațional și efectele sale sunt succint amintite într-o excelentă prezentare (video) de doamna Elena Chiaburu, doctor în istorie și bibliotecar șef la Universitatea din Iași.

Urmare a înfrângerii în al doilea război mondial, chiar dacă schimbase pe final tabăra și luptase și contra vechilor aliați germani, țării noastre i s-au impus condiții drastice. Pe lângă pierderile teritoriale, de suveranitate și economice, i s-a impus și un program cultural vast, care includea eliminarea din viața publică a vechilor elite politice și intelectuale, majoritatea sfârșind în închisorile comuniste.

Ni s-a pretins ștergerea urmelor privind deținerea teritoriilor răpite - Bucovina de nord, Basarabia, Cadrilater, cu eliminarea hărților. Să eliminăm din conștiința publică personalitățile naționale de referință, sursele de informare și memorie recentă, de la ziare, la cărți, statui și tablouri. Eufemismul folosit era „orice referire ce putea aduce atingere bunelor relații cu Națiunile Unite și în special cu Uniunea Sovietică”. Au fost eliminate inclusiv toate manualele școlare din perioada 1920-1948. (Mai mult de un deceniu, istoria a fost predată după manualul întocmit de propagandistul troțkist Mihail Roller.)

Prin chiar prevederile Convenției de Armistițiu, România se obliga să colaboreze cu sovieticii prin Înaltul Comandament Aliat la judecarea și condamnarea persoanelor acuzate de crime de război, să dizolve orice organizații fasciste și orice organizații care fac propagandă ostilă Națiunilor Unite și în special Uniunii Sovietice. Au fost concediați inițial funcționarii angajați după 1938, sfera fiind extinsă apoi la cei care „au luat atitudine anti-democratică”. (Partidul Comunist se prezenta ca singurul autentic democratic, după definiția lor asupra democrației populare.)

Astfel au fost înglobați acestor etichete și membrii partidelor istorice, liberal, țărănist, pe alocuri chiar social democrat; dar și cei neafiliați politic: studenți, țărani ce se opuneau colectivizării, intelectuali, clerici. 

Articolul 16 al Convenției dicta instaurarea cenzurii. Prima listă de cărți interzise a apărut în martie 1945, după instalarea guvernului Petru Groza. Iar în mai, regele Mihai a emis un decret privind retragerea din circulația publică a publicațiilor, reprezentări grafice, filme, înregistrări. Exceptând epitetul „hitleriste”, toate categoriile de idei incriminate se regăsesc și în legea Vexler, respectiv: legionare, rasiste, șoviniste, pe lângă pasaje dăunătoare bunelor relații cu Uniunea Sovietică. Restricția de atunci avea un cadru temporal, din 1917 în 1947. Cea din legea Vexler nu are limite nici în trecut, nici în viitor.

Cenzura de atunci elimina doar unele lucrări ale unor autori, lăsând în circulație restul operei. Pentru că ofereau un fundament identitar esențial, lui Nicolae Iorga i-au fost interzise 249 de titluri de cărți din vasta sa operă. Deși regimul comunist și-a schimbat orientarea, devenind mai liberal, deschis la colaborări cu Occidentul în a doua jumătate a anilor 60 și 70, iar treptat tot mai pronunțat naționalist, ultima decizie de cenzură în ce-l privește pe Nicolae Iorga datează din luna mai 1989. Era vorba de cartea „Generalități cu privire la studiile istorice”, care cuprindea lecțiile sale de deschidere a anului universitar de până în 1940. În ea, prezenta metoda de studiere și scriere a istoriei.

Materialele erau fie distruse direct, fie păstrate în biblioteci într-un fond secret, la care accesul se făcea cu aprobare similară accesului la documente secrete. Au fost incluse în baza cenzurată: legislația anterioară anului 1948, tratatele semnate în interbelic, documentația militară, mai ales referirile la Basarabia din orice perioadă și la războiul împotriva URSS, cu toate hărțile României Mari. Dacă nu puteau fi eliminate, hărțile cu Basarabia erau hașurate sau decupate, adaugă doamna Chiaburu.

După abdicarea forțată din 30 decembrie 1947, și Familia Regală a fost inclusă în sfera cenzurii, cu eliminarea oricăror imagini sau blazoane, cărți scrise de membrii ei. La fel, au fost interzise statutele partidelor politice (indiferent dacă unele colaboraseră în faza de tranziție.) Tipografii și editorii au fost obligați să prezinte listele cu ce au tipărit după 1917, inițial lista fiind dată în Monitorul Oficial, apoi secretizată.

Refuzul de a preda pentru topire cărțile interzise intrau sub incidența delictului de sabotare a Convenției de Armistițiu. După evaluarea prezentată de Elena Chiaburu, au fost epurate 9.000 de titluri, în milioane de exemplare de cărți, ziare și reviste. 

La index erau adăugați și cei care fugeau în străinătate sau nu se mai întorceau. Fondul Secret al cărților interzise a existat până în 2002, când a fost modificată Legea Secretului de Stat din perioada comunistă. Coincidență, atunci a apărut Ordonanța 31 (a guvernului Adrian Năstase), pe care legile lui Crin Antonescu și Silviu Vexler au extins-o.

Expunerea cercetătoarei se încheie cu observația că foarte rapid după Revoluție, în 1995, a apărut prima carte programatică de demitizare a istoriei, scrisă de Lucian Boia, „Istorie și mit în conștiința românească”. (Lucrarea a inaugurat o școală a demontării mitologiei naționale, pentru o direcție multiculturalistă, globalistă, devenită acum standard în manualele școlare și în promoțiile de absolvenți care predau istoria sau o popularizează în media.)

Adaug propria remarcă: la finele celui de-al doilea război mondial, România era o țară înfrântă și ocupată. Spera ajutor pentru eliberare de la cei care o livraseră ocupantului și acceptau devastarea ei. La începutul anilor 2000 pierduse un război rece, se considera eliberată și se pregătea să invite alți ocupanți să își instaleze baze militare. De astă dată, cucerirea se făcuse cu metode economice, mediatice, de lobby și de propagandă culturală. Dar noii stăpâni aveau cereri foarte asemănătoare. Atunci era vizată doar înlocuirea unor elite, acum proiectul vizează reeducarea și schimbarea întregii populații.

https://www.activenews.ro/opinii/Elena-Chiaburu-MEMORIA-INTERZISA-Legea-Vexler-in-forma-actuala-cu-largirea-abuziva-a-definitiilor-nu-doar-ca-va-avea-urmari-grave-pentru-viitorul-cultural-identitar-romanesc-dar-la-fel-de-periculos-genereaza-derapaje-imediate-208366

https://evadare.ro/politica/legile-cenzurii-ca-inginerie-sociala-preambul-stilul-e-regimul-insusi/ 

GROPILE CU MORȚI DE LA CANAL ȘI POARTA ALBĂ - Pr. Rareș Barbu
https://atitudini.com/2026/10/gropile-cu-morti-de-la-canal-si-poarta-alba-pr-rares-bardu/?jetpack_skip_subscription_popup