ungurii din UDMR (filială FIDESZ) dau foc Constituției României și depășesc limitele ticăloșiei. Deputatul Kulcsar-Terza a fost delegat să declare în Parlament obiectivul de autonomie teritorială al "ținutului secuiesc", evocând "subtil" ca soluție, epurarea etnică a românilor din timpul ocupației hortyste.
„Duminică, 26 octombrie, în peste 100 de localități s-a aprins flacăra autonomiei cu ocazia Zilei Autonomiei Ținutului Secuiesc. Citez din proclamația Consiliului Național Secuiesc cu această ocazie. Noi în Ardeal și în Ținutul Secuiesc suntem acasă și nu vom pleca niciodată. Iar dacă vreodată cineva va trebui să plece, nu noi vom fi aceia. Cu privire la aceste probleme se poate spune că România este rușinea Europei. Autonomia Ținutului Secuiesc, libertatea Ținutului Secuiesc”, a declarat deputatul UDMR Kulcsár-Terza József-György.
Intervenția lui s-a suprapus peste manifestările maghiare de aprindere a focurilor în peste 100 de localități din Mureș, Covasna și Harghita, care configurează în mod simbolic harta separatismului teritorial. Conform presei maghiare, în semn de susținere/solidaritate, astfel de acțiuni au avut loc și în Ungaria, organizatori fiind membrii partidului lui Viktor Orban, FIDESZ.
Culmea nesimțirii, ticăloșiei, a tupeului "politic" unguresc a fost declarația că ,,România este rușinea Europei", pentru că nu respectă drepturile minorității maghiare! Cinstit vă spun, dacă eram în parlament, cu greu m-aș fi stăpânit să nu-l scot afară pe individ cu un șut în fund. Nu știu ce altă "replică" mai potrivită i s-ar fi potrivit! Adică UDMR este băgat în parlament inclusiv voturi din Teleorman si Vaslui pentru a trece pragul electoral cu un amarat de procent de 5-6 %, este la guvernare de 30 de ani, cu miniștri în posturi cheie, cu cei mai șovini reprezentanți cu dublă cetățenie româno-maghiară în CSAT si Curtea Constituțională, prefecți, secretari, subsecretari de stat, așadar cu tot ce trebuie pe toate palierele instituțiilor statului din România, dar ce să vezi, tot România este rușinea Europei pentru că nu sunt respectate drepturile lor! Pentru că nu acordă autonomie! Incredibil! Teatru absurd!
Se configurează însă un teatru și mai absurd din partea unor voci suveraniste din România care militează pentru unirea politică cu Viktor Orban- FIDESZ. Din punctul meu de vedere acești oameni ori nu înțeleg nimic din strategia lui Orban, ori sunt de-a dreptul trădători. Realist vorbind, ce ar putea negocia Viktor Orban cu ei? ????
Nu explic mai mult, am tot spus despre asta de-a lungul timpului, cine nu a înțeles până acum, nici nu va înțelege pe viitor, căci nu eu am spus, ci Avram Iancu la 1848. Nu s-a schimbat în profunzimea ideii nimic de atunci. Antiteza națională Iancu- Kossuth a rămas valabilă pentru cine știe puțină istorie si are inimă de român; pentru ceilalți, ne putem uni cu Viktor Orban în "suveranism", în cel maghiar, desigur.
În urmă cu câțiva ani același deputat UDMR, la fel ca alți capi ai formațiunii de sub pulpana putinistulyi Viktor Orban, declara că ziua de 1 Decembrie reprezintă pentru comunitatea maghiară o zi de doliu național. „Având în vedere că în România este sărbătoare națională la 1 decembrie 1918, ziua Adunării Generale de la de la Alba Iulia, trebuie să declarăm din nou că această zi nu dă niciun motiv pentru comunitatea noastră națională maghiară din Transilvania să sărbătorească și o considerăm o zi de doliu, atâta timp cât revendicările noastre bazate pe drepturile asociate cu „libertatea națională deplină” nu sunt îndeplinite”, a scris Kulcsar Terza Jozsef, pe Facebook.
De aia au intrat ungurii în şparlament şi latră liberi:
pentru că nu au drepturi depline!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu