Periclitarea securităţii naţionale a României de către U.D.M.R.

În primul mandat al P.D.S.R. (ex-F.S.N., ex-F.D.S.N.), U.D.M.R. a participat indirect la guvernare şi şi-a atins, treptat, tot mai multe obiective, prin faptul că a şantajat permanent guvernul, formulînd-şi cu abilitate pretenţiile prin recurgerea la jocul de scenă dintre aşa-zişii „radicali“ (care formulau pretenţii inadmisibile) şi „moderaţi“ (care formulau pretenţii zise „admisibile“) din U.D.M.R. – deşi toţi sunt de aceeaşi teapă horthystă.

După alegerile din toamna lui 1996, horthyştii din România au ajuns la guvernare prin Convenţia Democrată şi au format „patrulaterul negru“, constituit din P.N.Ţ.C.D.-P.N.L.-P.S.D.-U.D.M.R. Apoi, pînă azi, U.D.M.R. – partidul-asociaţie-culturală – nu a mai părăsit niciodată Puterea, deşi, de formă, pentru a arunca praf în ochii imbecililor şi ticăloşilor care ne-au condus şi ne conduc, au ameninţat, mereu, că „pleacă de la guvernare“ – ca şi cum ar fi fost mare pagubă pentru ţară, deşi ei, care se străduiseră tot timpul să acceadă la conducerea ţării, nu mai aveau de gînd să plece nici măcar arestaţi (cum propusese deputatul Augustin Bolcaş, referitor la Marko Bela!) şi deşi paguba reală a fost şi este că sunt la guvernare.

În aceşti 19 ani apocaliptici, U.D.M.R. a obţinut ceea ce ea şi Ungaria nu visau nici în planurile lor cele mai optimiste: 1) introducerea limbii maghiare în învăţămînt, în justiţie şi în administraţia locală;

2) segregarea pe criterii etnice în toate instituţiile de învăţămînt, de la grădiniţe pînă la universităţi;

3) înfiinţarea, tot pe criterii etnice, a nenumăratelor organizaţii profesionale, culturale, sportive, pedagogice, religioase etc.;

4) folosirea segregării etnice ca să lase impresia că nu este o minoritate etnică, ci un „popor“ distinct, care trebuie şi poate să se autoguverneze singur;

5) acceptarea de către guvernanţă a sărbătoririi, în fiecare an, cu o pompă enervantă, a zilei de 15 martie – ca „zi a maghiarimii de pretutindeni“ –, dar care este o zi nefastă pentru români, pentru că în acea etapă au comis ungurii cele mai mari crime contra românilor în timpul „revoluţiei maghiare“;

6) la fel, acceptarea sărbătoririi, în fiecare an, cu aceeaşi pompă impertinentă, a comemorării, la 6 noiembrie, a executării de către Împăratul austriac a celor 13 generali maghiari criminali, conduşi de Iosif Bem, aflat, la rîndul lui, sub comanda criminalului Lajos Kossuth;

7) acceptarea de către guvernaţi a instalării a tot felul de monumente şi plăci comemorative referitoare la toţi maghiarii care au comis crime contra românilor – ca, de exemplu, Albert Vass, Ducso Csaba ş.a.;

8) manifestările prilejuite pentru toate aceste evenimente sunt realizate astfel încît să constituie o insultă profundă adusă poporului român;

9) acceptarea de către guvernaţi a alungării permanente a românilor din judeţele Harghita şi Covasna;

10) reinstituirea, de facto, a stalinistei Regiuni Autonome Maghiare, din anii ’50, în care autorităţile româneşti nu mai au, acum, nici o putere; şi

11), cel mai grav aspect dintre toate, impunerea în Guvern şi în Parlament a introducerii în legea revizuirii Constituţiei a pretenţiilor lor revanşarde, prin aplicarea principiului restitutio in integrum – lăsîndu-i, în prealabil, pe marionetele de ex-greco-catolici, manevraţi de Vatican, să îl promoveze cu predilecţie, ca să pară o iniţiativă „românească“.

Trebuie să reţinem şi să explicăm tuturor românilor acest fapt esenţial: aplicarea principiului restitutio in integrum la ceea ce a fost Statusul romano-catolic ardelean şi, în genere, la averile grofilor şi ale moşierilor autohtoni a anulat cele două reforme agrare făcute de Statul Român după cele două războaie mondiale şi, implicit, a anulat celebrul succes internaţional obţinut de diplomaţia românească prin Nicolae Titulescu în „procesul optanţilor unguri“.

Articolul integral: https://glasul.info/2015/02/25/esenta-hungarismului-este-antiromanismul/ preluat de pe www.altermedia.info