Pentru că ungurii nu au uitat niciodată bătaia de la Posada şi Trianonul:
Viktor Orban i-a
salutat luni, 31 oct. 2022, pe maghiarii transilvăneni și comunitatea Bisericii
reformate, într-o scrisoare marcând finalizarea renovării Colegiului
reformat din Târgu Mureș, a anunțat șeful biroului de presă al
premierului, transmite Cotidianul.
„A venit timpul bucuriei și
recunoștinței. Volumul uriaș de muncă depus și anii de zbateri au dat
roade: Colegiului reformat din Târgu Mureș i-a fost redată vechea
glorie”, a scris premierul ungar.
„Noi, ungurii, luptam deja pentru supraviețuire când a ajuns Reforma în Ungaria și Transilvania”, a scris Viktor Orban. „Patria
care fusese ruptă în trei bucăți zăcea în ruine și până și speranța de
prosperitate și glorie era pierdută, când Cuvântul Domnului predicat și
citit în limba maternă le-a readus oamenilor puterea”, potrivit premierului ungar.
Așa că iată inaugurarea de la Târgu Mureș:
Complexul de
clădiri al celei mai mari școli maghiare din Transilvania, renovat
recent cu sprijinul statului ungar, a fost inaugurat luni la Târgu
Mureș, relatează Știrile Transilvaniei.
Conform sursei citate, în edificiul care este
proprietatea Bisericii Reformate funcționează Liceul „Bolyai Farkas” și
Liceul Teologic Reformat din Târgu Mureș, numărul total al elevilor care
studiază în cele două școli fiind de aproape două mii.
La eveniment a fost prezent și vicepremierul
Kelemen Hunor, care a declarat că cele două instituții sunt ca niște
frați care concurează unul cu celălalt și care se încurajează reciproc
pentru a obține o performanță mai bună.
Totodată,
politicianul maghiaro-român a mulțumit Guvernului Ungariei, că a asigurat
resursele necesare pentru a putea arăta puterea care există în
comunitate.
La ceremonie au participat și episcopul Eparhiei
Reformate a Ardealului, Béla Kató, Árpád János Potápi, secretarul ungar
de stat responsabil pentru politicile naționale, care a citit mesajul
premierului Viktor Orbán, dar și Zoltán Soós, primarul orașului Târgu
Mureș.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu