Confuzie mare în chestiunea iredentismului unguresc în România.
Pe rând, succint:
1. Serviciile secrete maghiare și sovietice au avut în tot secolul XX ca obiectiv slăbirea României, primele acționând pentru preluarea în orice formă, directă sau indirectă (prin supremație economică) a Transilvaniei.
2. Serviciile maghiare au acționat totdeauna, chiar și atunci când erau de partea Germaniei naziste, de conivență, în marja, sau sub acoperirea serviciilor rusești.
3. Dacă până prin 2014 SRI se mai ocupa de iredentismul unguresc, de când e prostocrația la guvernare, contraspionajul românesc s-a retras din județele dominate de UDMR, lăsând, practic, „la liber” serviciilor ungurești (și oricăror altora) ce se întâmplă acolo. De fapt, primul care i-a lăsat să-și facă de cap a fost Tăriceanu în vremea lui Băsescu. A urmat MRU - șef de serviciu secret, ministru de externe etc. Chiar și șeful de cabinet al lui Năstase a fost agent maghiar - documentat, știre publică.
4. Am ajuns să avem circa 40 de mii de funcționari și înalți funcționari, inclusiv demnitari controlați de Budapesta în structurile administrației „românești”. Aceștia, spre deosebire de „ai noștri” au loialitate națională precisă, sunt educați, reciclați constant și competenți, în domeniile lor de lucru. Spre deosebire de prostovanii noștri, ungurii au înțeles că o țară se conduce sau se slăbește în primul rând prin cultură, educație, sport. Fondurile dezvoltării naționale, mediul trec pe la ei și sunt canalizate cum trebuie.
5. Iredentismul a reușit să-și creeze o vastă rețea de justiție coruptă așa încât a obținut, prin posesia ilegală a documentelor din arhive și măsluirea acestora, retrocedări abuzive în masă. Totul prin intermediul unei *justiții care a considerat valabile hotărârile horthyste din Transilvania ocupată între 1940 și 1944 (Dictatul de la Viena), deși acestea deveniseră ilegale prin Tratatul de la Paris din 1947.* Nu ne mai referim la „procesul optanților” unguri, despăgubiți odată de statul român în interbelic - deși nu aveam această obligație, Ungaria fiind stat înfrânt, și încă odată acum, deși grofii recompensați au ales de bună voie (de unde și termenul de „optanți”) să părăsească România după 1919.
5. Forumul „Transilvania furată” a demonstrat de ceva vreme că retrocedările ilegale au atins în mare măsură dimensiunile teritoriului răpit de Ungaria cu sprijinul Germaniei și Italiei în 1940. Practic, românii stau cu chirie pe care o plătesc Budapestei sau oamenilor de afaceri cu conexiuni acolo, în marile orașe transilvane și nu numai.
6. Slăbirea structurilor de forță și lipsa de interes a politicienilor „români” față de problema națională a permis iredentismului unguresc să-și premieze pe față promotorii - mulți din „comandourile” lui Soros, grupați în jurul GDS, tot felul de distrugători de mituri românești dar, promotori ai miturilor suprematismului mitteleuropean.
7. Trebuie precizat că acțiunea pe foarte multe etaje, deosebit de rafinată a statului maghiar, datează din vremea Austro-Ungariei, a continuat neabătută în perioada lui Horthy (când s-au înțeles cu URSS - cu care erau dușmani „declarați”, numai să ia Ardealul de la Stalin - din partea căruia au obținut Regiunea Autonomă Maghiară și o parte din controlul asupra Securității), a continuat cu succes în perioada comunistă și după 1989, când Ungaria a fost vârful de lance al „acțiunilor active” contra României, inclusiv la nivelul CIA - unde au avut permanent persoane favorabile lor, fie direct, fie că erau însurate cu unguroaice. Chiar și Anglia, cea mai anti-rusă națiune occidentală, lua de urechi SRI-ul, când acesta își publica rapoartele de activitate, privind acțiunile sale în apărarea Constituției contra mișculațiilor maghiare.
8. Azi, primitivismul patriotismului celor din servicii, al politicienilor „de la noi” - atunci când se mai manifestă, pentru că experții în chestiune au fost dați la o parte, nu are nici o șansă în fața acestei acțiuni concertate și bine puse la punct. De aceea ei pot impune „standardele comunității” pe Facebook - românii patrioți sunt cenzurați, iar înjurăturile și amenințările lor trec ca prin brânză - poate și pentru că, prin UDMR, controlează „discriminarea”, și, indirect, prin extinsul complex de inferioritate al „intelectualității fine” și „al ardelenilor”, și alte structuri media, complet surde, absente față de problematică. De aceea efectiv își fac de cap în județele controlate de ei, unde au instaurat un adevărat apartheid, cu care românii de rând s-au obișnuit, trăind într-o țară paralelă.
9. Prin castrarea instinctului și a reflexului patriotic și național din administrația centrală, din învățământ, din presă, chiar și la nivelul omului de rând, preocupat „de mâncare”, România se mai ține întreagă de un fir de ață și de un noroc nevăzut, pe care iredentismul unguresc nu-l va avea niciodată.
10. Iredentismul despre care vorbim nu este doar ceva temporar, cum este cel irlandez, de pildă. Este parte a unui fel de a fi al unui stat născut să fie expansionar și agresiv, după cum arată principial și obiectiv N. Iorga în *„Hotare și spații naționale”*. Statul unguresc este „un stat de misiune apostolică” spre Gurile Dunării. Adevărat, e greu de înțeles acest lucru, nu atât de cei fără minime lecturi, ci fără bunul simț al propriei lor patrii.
Nota bene. Aici nu am scris despre unguri, care sunt un popor remarcabil, ci despre iredentismul promovat de către statul maghiar pe teritoriul României, sub umbrela Rusiei sau a oricărei altă putere găsește la îndemână, indiferent că a fost Germania nazistă ori URSS și acum SUA sau UE.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu