Totalul afișărilor de pagină

duminică, 4 mai 2025

Cancerul serviciilor a metastazat în România

 Cum au distrus „serviciile” România


Dacă te apuci să-i asculți pe cei din servicii, rămâi perplex, atunci când îi auzi cum își umplu ei gura de anticorupție, cam la fel cum simți că i se umple sufletul de bucurie lui Rog, când mai belește câte o voce independentă. Cred că acum e momentul să înțelegem exact cum au distrus și distrug serviciile România.












 


Un crin ofilit împreună cu "grădinarii" lui

Pentru aceasta voi da un exemplu cunoscut de toată lumea: fotbalul. Mai țineți minte FRF-ul lui Mircea Sandu și Liga lui Mitică? Se fura pe vremea aia? Ca-n codru! Făcea Giovanni afaceri de-ți stătea mintea-n loc, mișcau fotbaliștii de n-aveai timp să respiri, le creșteau cota și-i măritau în afară după ce-i treceau prin 2-3 offshore-uri. Corupție? Cât cuprinde!, ar spune securiștii.

Însă, dacă e să analizăm, trebuie s-o facem prin prisma câtorva metrici, astfel încât să înțelegem fenomenul în perspectiva lui. Și iată la ce ne vom raporta:
1. Unde era România din punct de vedere fotbalistic atunci și acum?
2. Ce influență avea România în lumea fotbalului internațional și ce influență are acum?
3. Cine erau atunci beneficiarii finali ai banilor și cine sunt acum?
4. Cum o duceau cluburile și cum o duc în prezent?

Și-acum să înțelegem. La primele două întrebări cred că știți răspunsul. România era o forță a fotbalului mondial, iar influența noastră în lumea fotbalului era copleșitoare. Știți bine cum se conectase Nașu' la vârful FIFA și cum deschidea Becali ușile oriunde mergea. În ceea ce privește beneficiarii finali ai banilor, nu cred că e vreun dubiu că aceștia erau români. Chiar dacă-și băgau profiturile prin firme externe, pentru a ascunde valoarea reală a încasărilor, banii intrau tot în România. În ceea ce privește cluburile, acestea realmente se scăldau în bani. Mai mulți bani ca atunci n-au avut în toată istoria și asta în ciuda „ascunderilor” pe care le făceau agenții jucătorilor. Cu asta cred că am răspuns tuturor întrebărilor.

Ce s-a întâmplat după? S-a inventat un nimeni, Burleanu (similar în politică cu Pliscuşor Ban), un necunoscut absolut intrat la șefia FRF cu crampoanele, mizând pe spatele său neo-securistic. Cum e România din punct de vedere fotbalistic acum? O catastrofă! Abia găsești fotbaliști cu care să încropești o echipă care să țină piept Insulelor Feroe. Ce influență are România în fotbalul mondial? ZERO! Suntem nimeni pe stradă. De ce? Pentru că suntem percepuți ca niște milogi proști-îngrămădiți. Cine-s beneficiarii reali ai transferurilor? Naiba știe; în ziua de azi trăim cu impresia că nu mai e mult până când fotbaliștii vor plăti singuri ca să-i ia o echipă din afară. Iar cluburile o duc jalnic. Au ajuns dependente de banii pe care-i dă UM DIGI pentru drepturile de transmisie.

Mai e acum corupție în fotbal? Probabil că da, dar la o scară mult redusă deoarece nici business nu mai e. Sunt potlogării rudimentare, făcute pe fondul unei sărăcii și beneficiind de protecția „sistemului”. Dar cel mai mult se vede lipsa de performanță, banalitatea absolută și jocul la limita falimentului. Asta a făcut securitatea în fotbal.

Toată țara e defectată de servicii. De ce s-a întâmplat asta? Pentru că li s-au dat puteri aberante, pentru că niște proști au crezut că dându-le atribuții extinse unora cu „să trăiți!” în sânge vor rezolva totul. N-ai ce să rezolvi deoarece s-a ajuns în dilema struțocămilei: oricât de bine intenționat ar fi un struț n-are cum să joace rolul de cămilă, chiar dacă-și face cocoașe din burete. Și, la fel de bine, o cămilă nu va deveni struț, chiar e dresată să-și bage capul în țărână.

Există soluții? Da, dar toate pornesc de la retragerea serviciilor de peste tot de unde s-au întins și, mai ales, de retragerea lor la obiectivul esențial pe care-l au, anume cel de culegere de informații. Atât! E suficient să facă asta impecabil și restul să-l facă la modul independent celelalte instituții.

Până atunci însă, România arată teribil de rău și asta numai și numai din cauza serviciilor. Răul e început chiar mai devreme de Coldea și se accentuează! Indiferent cât de stăpâni se cred ei pe situație, părerea mea e că la un moment dat se vor trezi cu tavanul căzând pe ei. Nu de alta, dar situația e extrem de complicată.

Economic suntem la pământ din cauză de servicii, politic suntem la pământ - cu toți neaveniții cățărați la vârf deoarece sunt un fel de Burleni - s.a.m.d. În orice sector de activitate e un dezastru înfiorător.

Dacă le-ar veni mintea la cap, cei responsabili și-ar retrage treptat labele de-acolo, cât mai e timp, lăsând societatea să rezolve problemele. Altfel vor muri odată cu țara și-o să le pară teribil de rău!

De aceea prefer să le spun în față: „Uitați-vă la imaginea în care-a ajuns România și recunoașteți-vă opera! Nu va mai sta mult pe linia de plutire și, probabil știți asta. Situația financiară a României e catastrofală. Vreți să creșteți taxele și-o să prăbușiți realmente țara. Înțelegeți că suntem într-o asemenea situație încât, indiferent ce-ați face voi, totul se va transforma în dezastru. ȘTIU CĂ SUNTEȚI BLOCAȚI, de aceea vă spun cât se poate de sincer: părăsiți zonele respective întrucât ROMÂNIA NU E CÂMPUL VOSTRU TACTIC, ci zona pe care trebuie să-o apărați informațional. ATÂT! Nici mai mult nici mai puțin!”

Iar celorlalți le spun cât se poate de ferm: decât cu proștii „cinstiți”, e infinit mai bine cu deștepții corupți. Luați exemplul din fotbal și-o să înțelegeți perfect cum stau treburile! Și mai e ceva: corupția o mai poți controla atunci când se întinde, dar când intră sărăcia nu mai poți face mare lucru. Și, culmea, ea ajunge să-i cuprindă inclusiv pe cei care se considerau privilegiați.

Acum, cu ideile proaspete în cap, e cazul să vă puneți aceleași întrebări în ceea ce privește fiecare domeniu de activitate, fie că e vorba de cultură, economie, politică, învățământ, medicină s.a.m.d. Peste tot întâlnim un dezastru absolut, patronat de aceleași servicii, „luptătoare împotriva corupției” și destabilizatoare de țară. Învățământul e la pământ, în medicină au decapitat tot ce-a fost valoare, rămânând locuri căcălău pentru toți impostorii pe care i-ați văzut la COVID, în învățământ e jale, politica e doar un joc între acoperiți, iar economia, în cel mai bun caz, o glumă bună.

Sursa: trenduri.blogspot.com

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

România fără români

  Fără români în România Și-a fost numit Bolojan. Exact așa cum ar fi trebuit să se facă a doua zi după depunerea jurământului Mucușorului. ...