Acest blog a devenit o cronică a trădărilor de țară şi neam românesc. Lovitura de stat din decembrie 1989 a fost dată de către trădătorii din Securitate, năpârlită ulterior în SRI, cu sprijinul Ungariei și URSS, în schimbul cedării suveranității și resurselor României, cedare statuată prin Legea 28/15.03.1991. Cu cât e mai săracă o țară cu atât e furată mai vârtos!
Totalul afișărilor de pagină
vineri, 31 octombrie 2025
udmr este ruşinea prostituției politice
miercuri, 29 octombrie 2025
Regina Maria, exemplul de care fug trădătorii României
Când vorbim despre Regina Maria și națiune, primul gând se îndreaptă către haosul Primului Război Mondial, când România era la un pas de colaps. Regina Maria nu s-a ascuns în palate. A coborât în tranșee și în spitalele de campanie devastate de tifos. A fost "Mama Răniților", alinare și simbol al rezistenței.
Mai târziu, la Paris, a fost diplomatul neînfricat care a pledat pentru Marea Unire. A luptat pentru granițele României cu o tenacitate pe care liderii lumii nu au putut-o ignora.Dragostea ei pentru această țară, pe care a ales-o și a servit-o până la capăt, este imortalizată în cuvintele sale de o frumusețe dureroasă. În testamentul său, Regina Maria a lăsat României o declarație de dragoste eternă:
"Te binecuvântez, Iubită Românie, ţara bucuriilor şi durerilor mele, minunată ţară, care trăieşti în inima mea şi ale cărei cărări le-am cunoscut toate. Fii tu veşnic îmbelşugată, fii tu mare şi plină de cinste."
VOCEA Reginei Maria la 150 de ani de la nașterea sa - VIDEO
marți, 28 octombrie 2025
luni, 27 octombrie 2025
Urma banilor și a comenzilor: marile gheșefturi legate și protejate de Bou le jan (I)
Comportamentul premierului Ilie Sărăcie la festivitățile publice organizate la Carei, de Ziua Armatei, și la București, cu ocazia inaugurării Catedralei Mântuirii Neamului, denotă o lipsă totală de empatie față de oamenii simpli, care este inexplicabilă și agravată de faptul că provine dintr-o familie simplă de țărani dintr-un sat de la poalele Munților Apuseni.
duminică, 26 octombrie 2025
sâmbătă, 25 octombrie 2025
Minciunile care ne guvernează
1. Nicușor Dan NU este președintele României. Scrutinul pe care l-a câștigat a fost organizat într-o democrație retrogradată la regim hibrid în urma anulării alegerilor democratice.
Ultimii președinți posibili ai României sunt Călin Georgescu și Elena Lasconi, nu vom afla niciodată care din doi.2. Mirabela Grădinaru NU este prima doamnă a României. Țara noastră nu are o astfel de instituție. NU este nici soția președintelui ales într-un scrutin mânărit.
3. Dominic Fritz NU este președintele partidului USR, aflat în formula de guvernare. Constituția nu permite unui cetățean străin să facă politică națională.
4. Ionuț Moșteanu NU este ministrul Apărării. Nu are diplomă de studii universitare, deși susține contrariul, nu a efectuat stagiul militar și nu cunoaște domeniul. A fost numit cu scop precis, de executant non-patriotic.
5. Oana Țoiu NU este ministru de Externe. Nu are pregătire în diplomație, agendă și experiență în domeniu. A fost numită cu scop precis, de executant non-patriotic.
6. Ilie Bolojan NU este premierul României. Nu are procentele necesare accederii în funcție, nu face parte din primul partid în ordinea de vot popular.
7. UDMR NU este un partid politic. Este o uniune a etnicilor maghiari din România, un ONG, nu poate guverna pentru populația majoritară.
8. Minoritățile etnice NU au permisiune să guverneze România, nu pot face politici naționale, ci doar își reprezintă etnicii în parlament printr-un singur deputat. Excepția: udmr este favorizată pentru că a susținut lovitura de stat din '89, ocazie cu care a ucis români.
9. România NU este în război și NU este atacată sau amenințată în mod oficial de nicio altă țară. Nu are motiv să se comporte financiar-logistic ca și cum ar fi.
10. România NU este în criză financiară sau recesiune economică. Are doar un deficit mare, care se datorează drenării în secret neconstituțional a banilor țării către alte țări, la ordin bruxellez.
Radu Jude lansează un film care promovează "Romanian guilt", vina de a fi român. În secvența din film, o actriță foarte slabă, din Baia Mare, joacă rolul unei tinere din Cluj, care "se simte vinovată" de câte ori se întâlnește cu o femeie de etnie maghiară, deoarece, nu-i așa, România "a luat cu japca Transilvania ca pradă de război în 1918".
Propaganda maghiară în Transilvania se face prin cozile de topor, români "transilvăniști" și prin politicienii trădători, care fac troc cu udmr și Ungaria pt voturi.
Pentru sângele eroilor și al martirilor români, vărsat de secole pentru pământul strămoșesc:
TRANSILVANIA ESTE PĂMÂNT ROMÂNESC 🇷🇴!
12. ucraina NU ne este prietenă
Adăugați voi şi alte ale minciuni ale propagandei "pro-europene" plătite cu banii noştri și bani europeni, adică tot ai noştri.
vineri, 24 octombrie 2025
Detonatorul din interior al culturii române
András Demeter, ministrul Culturii, este acuzat, pe bună dreptate, că a pus la cale, probabil din rea-voință – pentru că altă explicație nu există – o operațiune de detonare a culturii române. Concret, acesta a decis desființarea, printr-o singură lovitură, a Teatrului de Operetă și Muzical „Ion Dacian” și comasarea acestuia cu Teatrul Muzical „Ambasadorii”, singurul teatru profesionist pentru copii din Europa.
Mai jos postez rezultatul unei anchete jurnalistice care vizează proiectele extrem de periculoase ale acestui demnitar care, în paranteză fie spus, a devenit cunoscut opiniei publice pentru că, în trecut, a batjocorit în public, scăpând nepedepsit, importante simboluri naționale.
Cariera actorului András István Demeter, aproape abandonată pentru o mulțime de funcții publice adunate de-a lungul anilor, conține și 5 dosare penale, devenind astfel un personaj controversat al ceea ce lumea denumește drept „sistemul”.
https://www.g4media.ro/exclusiv-cele-cinci-dosare-ale-lui-andras-istvan-demeter-ministrul-culturii-o-achitare-dupa-dezincriminarea-faptei-doua-clasari-ale-procurorilor-o-renuntare-la-urmarirea-penala-si-un-conflict-de-i.html
Demeter András se consideră un actor valoros, un jurist excepțional dar și un manager performant. A studiat dreptul la Universitatea Tibiscus din Timișoara în 2004-2008, considerată chiar și în 2012 drept una dintre cele mai proaste unități de învățământ din România.
https://stirileprotv.ro/stiri/social/lista-celor-mai-proaste-facultati-din-romania-clasamentul-pe-domenii.html
Demeter se consideră „părintele” OUG 189/2008 pe care ar fi elaborat-o ca proaspăt absolvent de drept, o ordonanță de urgență ce reglementează concursurile de management din instituțiile publice de cultură. Este un act legislativ atât de imperfect și de controversat, încât aproape toate concursurile organizate în conformitate cu ordonanța sunt suspectate că ar fi trucate. Nu întâmplător, Demeter András a fost foarte des prezent ca secretar de stat în ministerul culturii, organizând concursuri cu câștigător dinainte cunoscut.
În anul 2024, convins că nimeni nu cunoaște mai bine decât el chichițele acestei ordonanțe, Demeter András, de data aceasta, simplu cetățean, după ce demisionase din funcția de secretar de stat al ministerului culturii, candidează la concursul de proiecte de management pentru Teatrul Național de Operetă și Musical „Ion Dacian”.
Surse din ministerul culturii afirmă că în perioada concursului, Demeter András făcea toate presiunile imaginabile pentru a-și intimida contracandidații, contactându-i direct, dar și asupra angajaților din minister pentru a se plânge constant de aceiași contracandidați.
Concursul a fost anulat într-o primă fază, prin cunoscuta metodă a retragerii din comisia de evaluare a unui membru. OUG 189 nu prevede membri supleanți pentru aceste cazuri.
La reluarea concursului, presiunile lui Demeter András, dar în final se califică pe poziția a doua la etapa a doua a concursului, respectiv proba interviu, la care nu se prezintă și este descalificat. Concursul este câștigat de Radu Petrovici care devine managerul instituției.
https://www.cultura.ro/anunt-rezultat-concurs-de-proiecte-de-management-organizat-pentru-teatrul-national-de-opereta-si/
Nemulțumit, Demeter András, dă în judecată ministerul culturii, contestând rezultatul concursului, la care a absentat.
https://portal.just.ro/3/SitePages/Dosar.aspx?id_dosar=300000001168008&id_inst=3
În iunie 2025, Demeter András devine ministru al culturii din partea UDMR.
Șeful său în partid, Hunor Kkelemen este atenționat într-un interviu că ministrul UDMR se află în conflict de interese, având în vedere procesul încă pe rol. Hunor afirmă că este convins că András va renunța la proces, afirmând că „se ciocnesc trenuri în capul lui”, dacă ministrul nu va renunța totuși în săptămânile care vor urma.
Articolul complet : https://corect-news.ro/detonatorul-din-interior-al-culturii-romane/
joi, 23 octombrie 2025
Dacă scoatem interesele străine din guvern, rămânem doar cu portarul
Dacă scoatem interesele străine din guvernul Bou le Jan, rămânem doar cu portarul.
Bolojan, înainte de a fi adoptat de Macrou, a fost născut și crescut de Ungaria. Aud adesea că Viktor Orban este un premier bun pentru țara lui. Când se afirmă acest lucru trebuie avut în vedere că în viziunea lui Orban și Transilvania face parte din țara lui.
De aceea Ungaria este parte a guvernului din România și din CSAT, prin UDMR. De aceea a investit aici miliarde de euro pentru achiziția de putere decizională. Toate deciziile politice guvernamentale din ultimii 20 de ani, care privesc întreaga Românie, nu doar Transilvania, s-au luat și prin Ungaria-UDMR, prin, atenție, cele mai importante ministere, finanțe, dezvoltare, sănătate, cultură, educație, mediu. Acum au și prim-ministru.
Cele 5-6 procente electorale UDMR au fost amplificate, mărite semnificativ ca influență politico-economică prin 10 miliarde euro investite doar în ultimii ani în ceea ce înseamnă strategie maghiară în România: putere financiară pe zona economică, politică, educațională, religioasă, culturală, toate "aspectele" fiind desfășurate prin structuri proprii statului ungar sau prin UDMR.
Astăzi, Viktor Orban organizează la Budapesta un mare miting pentru pace. Nu știu ce înseamnă pacea pentru Viktor Orban, știu sigur însă că în România bagă rău de tot bățul prin gard!
Tot astăzi, 23 octombrie 2025, când Orban face mitingul pentru pace, se împlinesc 69 de ani de la începutul revoluției maghiare din 1956, împotriva ocupației sovietice. Au fost uciși atunci în timpul conflictelor 2700 de unguri de către trupele armate trimise de Moscova la Budapesta. După reprimarea revoltei anticomuniste, încă 350 de maghiari au fost condamnați la moarte prin spânzurătoare, în frunte cu liderii.
Apoi a fost pace!
miercuri, 22 octombrie 2025
Un virus mortal pentru națiunea română
"Premierul" Ilie Bolojan in poziție de drepți, dând respect drapelului separatist secuiesc, pe imnul secuiesc, la Cluj-Napoca.
Nici dacă stătea cu gura deschisă, în genunchi în fața lui Viktor Orban nu era mai grav de atât.Cine conduce țara asta?
joi, 16 octombrie 2025
Cu Dumnezeu înainte pentru Biruința Neamului Românesc!
miercuri, 15 octombrie 2025
UE piere fiind roasă din interior de trădare, lăcomie, deschiderea porților
Ticăloșia și prostia "pro-europenilor" din România în trei titluri de azi: închid o termocentrală, la ordinul escrocilor climatici din Bruxelles introduc taxe mascate sub numele "certificate de poluare" și apoi se miră că au cea mai scumpă energie din Europa...
Între timp, Polonia își asigură 50% din energia sa din cărbune, își dezvoltă economia și polonezii se întorc acasă din alte țări europene.
luni, 13 octombrie 2025
Deficit de patriotism şi exces de trădare în vremea fanariotului Bou le Jan
sâmbătă, 11 octombrie 2025
Cât încasează udmR din bugetul României, ca să-l plimbe pe V. Orban pe aici şi să facă mişto de Bou le Jan, ridicându-l în picioare la discursul veterinarului Kkelemen
Aici sunt banii dumneavoastră!
În anul 2025, SGG a plătit 46.750.000 lei uniunii democrate maghiare din România (udmR).
Plata este făcută în baza Legii nr. 9/2025 privind bugetul de stat pe anul 2025 și a Hotărârii Guvernului nr. 265/2025, care aprobă modul de repartizare și utilizare a sumelor prevăzute în buget pentru partidele politice și organizațiile minorităților naționale.
46.750.000 lei pentru udmR, direct din buget, cu binecuvântarea Guvernului Bou le Jan. Fix cât să-ți vină să crezi că noi, restul, muncim doar să plătim abonamentele la partide. Ăștia nici nu mai spală bani, îi usucă direct cu foehn-ul de la Secretariatul General al Guvernului.
miercuri, 8 octombrie 2025
Tucker despre dubla cetățenie. De ce o acceptăm? Și nu doar asta suportăm!
NU trebuie s-o mai acceptăm!
https://rumble.com/v6zyere-al-treilea-razboi-mondial-tucker-carlson-and-prof.-jeffrey-sachs.html
O emisiune care face valuri în SUA, realizată de cel mai important
jurnalist al momentului, incisivul Tucker Carlson, cu celebrul economist
Jeffrey Sachs. Emisiunea recentă, care conține și un editorial "greu" al ziaristului american, este intitulată „Accelerând spre al treilea război mondial. Șantaj, mită și frică: Netanyahu susține că îl controlează pe Donald Trump și America” - VIDEO mai sus.
Dubla cetățenie ungurească şi românească:
luni, 6 octombrie 2025
Guvernul trădării finale
Întrebare legitimă:
Care este motivul pentru care ai vrea să listezi pe bursă companii strategice cu profituri considerabile?
Răspunsul rațional: Niciunul.https://www.ziuanews.ro/politica/vindem-tot-ilie-bolojan-in-perioada-imediat-urmatoare-va-fi-demarata-procedura-listarii-pe-bursa-a-unor-companii-de-stat-1590409
Viktor Orban, primul șef de Guvern din UE care se întâlnește cu Nicușor Dan în România. Dar nu se întâlnește în Capitala României, potrivit uzanțelor diplomatice, unde să fie primit la palatul Victoria și, dacă este cazul, și la Cotroceni ci în „Capitala Ardealului”. A Ardealului pe care Orban îl vede al Ungariei, după cum s-a exprimat mai mult sau mai puțin voalat, în repetate rânduri.
Este pentru a doua oară când „specialiștii” de la Cotroceni și MAE își bat joc de șeful statului, respectiv de funcția de prședinte al României, ocupată de Nicușor Dan. Pe 10 iunie, Regele Spaniei, Felipe al VI-lea, a venit să-și viziteze trupele din România. În loc să se deplaseze la Cotroceni întâi și apoi la Cincu, potrivit protocolului oficial internațional, Felipe l-a umilit pe Dan aterizând la Sibiu și obligându-l pe actualul președinte să vină la el și nu invers, cum era cazul.
Acum situația se repetă la dublu: și președintele, și prim ministrul României, se deplasează ca să-l întâmpine pe groful de la Budapesta. Cel mai probabil, ca urmare a sforilor trase de premierului maghiarofil din România, Ilie Bolojan.
Înainte de congres:
Se întâmplă vineri, la Cluj-Napoca în cadrul congresului UDMR, unde cei doi se vor prezenta „băț”, deși președintele României, repetăm, nu ar trebui să participe la manifestări politice, sub rangul și demnitatea lui, de reprezentant al întregului popor.
Premierul Ungariei își continuă astfel linia, România fiind singura țară din Europa în care Viktor Orban a susținut în alegeri candidatul ne-suveranist, fiind de asemenea primul șef de stat din UE care l-a felicitat pe Nicușor după închiderea urnelor.
George Simion a fost catalogat de Viktor Orban în campania electorală ca fiind de „extremă dreaptă”! Aveți link-urile în comentarii. "Culmea" este că Orban, deși este foarte vocal pe situațiile de politică externă, nu a avut niciun fel de poziție negativă în privința anulării alegerilor din România si nici împotriva interzicerii candidaturii lui Călin Georgescu.
Întrevederea Viktor Orban-Nicușor Dan este de facto una oficială la cel mai înalt nivel și are loc pe fondul unei ofensive accentuate a Ungariei în România, desantul fiind aparent "doar" economic, în realitatea profundă fiind unul strategic, cu țintă directă spre siguranța națională a României.
Guvernul Viktor Orban achiziționează prin firme satelite companii importante din România continuand politica de ocupare a Transilvaniei, începută prin retrocedările ilegale de 60 miliarde euro, în imobile, terenuri, păduri, active. Recent au cumpărat rezervele de sare, negociază preluarea Napolact și tocmai ce au reușit, fapt puțin cunoscut, să achiziționeze cea mai importantă companie de construcții drumuri și poduri din Brașov, Euro Strada, cu cifră de afaceri 60 milioane euro, profit 12 milioane.
În Cluj-Napoca, frumosul oraș al întâlnirii dintre cei doi, Ungaria deține 160 imobile, în principal din centrul orașului, iar locația congresului UDMR, un centru de evenimente de lux, Wild Hills din Juc-Herghelie, fiind deținută de asemenea de o firmă maghiară, proprietate a statului ungar în statul din România.
Concluzia este că întreaga politică internă si externă a Ungariei prin Viktor Orban se rezumă la un singur obiectiv: Transilvania, aviz tuturor românilor cu slava Viktor-Ungaria în suflet. Cine nu înțelege asta, în pofida tuturor evidentelor este ori un naiv incurabil în cel mai bun caz, ori un înstrăinat pentru care raportarea la propriul neam nu înseamnă nimic, sau de-a dreptul trădător.
În aceeași ordine de idei, Viktor Orban nu este "pentru pace", are doar interesul de a exista un precedent de schimbare a granițelor în Europa fiind cu ochii pe Transilvania.
Este singura lui motivație în poziția pe care o are în războiul din Ucraina, pacea fiind doar lozinca de propagandă de care se folosește.
Cum vă explicați că "pacifistul" Orban este total mut în ce privește războiul din Gaza? Nimic despre Netanyahu, nicio condamnare a statului Israel. Nimic! Dimpotrivă, i-a trimis invitație prim-ministrului Israelului pentru o vizită oficială în Ungaria, semn de fidelitate si prietenie!
Cum rămâne cu pacea? În cazul ăsta "campionul" păcii nu mai zboară politico-diplomatic ca un porumbel, rămând brusc fără aripi. Nu-l interesează de pace nici când bagă bățul prin gard în România, la fel cum nu mai este suveranist nici când l-a susținut pe Nicușor Dan si nici când europarlamentarii propriului partid NU au votat moțiunea de cenzură împotriva Ursulei în Parlamentul European, pentru ca nu cumva să se asocieze cu suveraniștii din România!
Cu susținerea suveranismului este „ok” doar prin Polonia, Cehia, Slovacia, Germania, în România nu! În România pentru Orban suveranismul înseamnă extremism, în schimb, guvernul Bolojan marca Emanuel Macron, fiind foarte în regulă, extensia FIDESZ, anume UDMR, făcând parte din el!
Desigur, când este vorba de politică n-avem pretenții de virginitate, dar Viktor Orban este chiar întruchiparea "centurii" politicii. Mai rău este însă de clienții lui de pe ambele margini ale drumului.
În mare, despre asta este vorba în "chestiunea maghiară", nu doar despre două județe, Covasna și Harghita. Acolo se desfășoară expresia cea mai vizibilă. Ofensiva se dă asupra întregii țări, Ungaria-UDMR fiind răspunzătoare în mod direct de politicile guvernelor din România de-a lungul a 30 de ani, ocupând inclusiv cele mai importante ministere. Ungaria nu ia Transilvania în spate si fuge cu ea, ci "doar" o ocupă, o ia în proprietate "privată" prin complicitatea trădătorilor de la putere și prin "domesticirea", "acomodarea" imaginii lui Viktor Orban pe zona suveranistă, subminându-se astfel reacția românească.
În pofida tuturor, noi mergem însă pe mai departe cu Dumnezeu înainte pentru Biruința Neamului Românesc!
Sursa: activenews.ro
Comentariu preluat la adresa prezenței politrucilor la congresul al şaptesprezecilea udmr de la Cluj:
"Bolojane nemernice, hadâmb de stepa, tzukal globaalist si tradator, ai aratat si cu acest prilej ca esti omul turanicilor atilosi si ca urasti romanii, Romania si simbolurile sale. De aia ai dat jos toate statuile romanesti din Oradea, cand ai fost primar, nemernice! Politicieni din Parlament, care mai aveti un strop de simtire romaneasca, dati jos uraciunea asta filo-turanica din demnitatea de Premier al Romaniei, demnitate pe care a scuipat cu acest prilej.
Rusinos si pentru pitokul untold de la Cluj care trage un alt scuipat pe primaria lui."
După congres:
Ilie Bolojan, acest monument maghiar al guvernului din România, a luat poziția de drepți la intonarea "imnului ținutului secuiesc" la congresul UDMR şi a fost ridicat fortuit în picioare de groful Viktor Orban, ca să aplaude discursul veterinarului poet Kkelemen Hunor.
Foto: FB
Ilie Bolojan, acest monument maghiar al guvernului din România, premier și președinte PNL, a stat în poziție de drepți la intonarea "imnul ținutului secuiesc" de la congresul UDMR.
Sorin Grindeanu a avut minimum de bun simț să părăsească sala încă de la primele acorduri, iar Nicușor Dan a fost sfătuit să nu vină la congres, cu toate că întreaga presă maghiară și maghiarofilă (G4media, etc) anunțase înainte cu satisfacție întrevederea dintre Viktor Orban și președintele marionetă al României sub copertina roș-alb-murdar-verde a centrului de evenimente din Cluj.
N-a fost să fie si bine a fost!
Orban, cu capul greu de la iredentismul băut cu o noapte înainte, când se tot "jura" pe versuri că nu mai pleacă, a reiterat importanța comunității maghiare din Transilvania, catalogând-o ca fiind strategică.
În acest sens, Viktor Orban afirmă că mărimea nu contează, ci voința, stiind din proprie experiență cum poate avea cele mai importante ministere din România, cu doar 5-6% procente UDMR.
Pe de altă parte, la o populație mică cum este cea a Ungariei, 5% din România înseamnă dublu pentru alegerile din țara vecină care vor avea loc chiar anul viitor. Acum începe să conteze nu doar zelul depus, ci și mărimea tranzacțiilor financiare menite să fidelizeze politic UDMR-ul, astfel încât să rămână filiala partidului lui Orban din România, mai ales în condițiile în care concurența de la Budapesta este mult mai tânără, cu forțe proaspete si rezultate spectaculoase de creștere în sondaje.
Nota Redacției privind ceremonia religioasă de la Brașov: „Masacrul uitat din Gara Bartolomeu din Brașov este o rană deschisă legată de primul război mondial. La 10 octombrie 1916, în Gara Bartolomeu din Brașov, s-a petrecut una dintre cele mai cutremurătoare crime de război comise pe teritoriul României. Aproximativ 250 de militari români de toate vârstele, rămași fără muniție după luptele purtate la scurt timp de la intrarea țării în Primul Război Mondial, au fost executați de trupele germano-ungare cu focuri de mitralieră și grenade. Evenimentul a șocat comunitatea de atunci, dar a fost sistematic redus la tăcere în deceniile ce au urmat.
Mai mult, drama soldaților români a fost exploatată ulterior propagandistic, În Imperiul Austro-Ungar au circulat cărți poștale cu fotografii ale trupurilor masacrate, transformând această atrocitate într-un motiv de glorificare a crimei.
Astăzi, monumentul ridicat în memoria acestor eroi se află în stare de degradare, piese lipsă, morminte profanate. Au existat intenții administrative de relocare și o lipsă de implicare oficială apăsătoare. Doar câțiva brașoveni în vârstă își mai amintesc cum erau duși la monument în vremea școlii, mai aprind câte o lumânare sau lasă o floare.
Dacă locuiești în Brașov sau în zona Bartolomeu, nu lăsa lucrurile așa, nu lăsa memoria uitată! Caută monumentul, aprinde o lumânare, spune povestea mai departe.” (Eduard Dumitrache)
duminică, 5 octombrie 2025
Epoca prefăcătoriei. Cum se cumpără o țară
Fără referendum. Fără dezbatere publică.
Cu o semnătură grăbită, într-un birou obscur, o țară întreagă a fost trecută în proprietate contractuală.În timp ce Rusia era distrasă de gesturi de prietenie și de „măsline diplomatice” servite de figuri ca Oliver Stone sau Tucker Carlson, SUA semnau clauze irevocabile.
Resursele pleacă peste ocean.
Responsabilitatea socială rămâne în Ucraina.
Europa? A rămas cu nasul în ușă. Fără profit, fără influență, fără viitor strategic.
A fost folosită ca intermediar. Ca plată în avans.
Și acum este ignorată cu superioritate.
Iar ceea ce e cu adevărat periculos nu e că s-a întâmplat.
Ci că s-a întâmplat sub steagul democrației.
S-a vândut o țară întreagă – în numele păcii.
S-a impus dominație economică – în numele reconstrucției.
S-au anulat suveranități – în numele valorilor comune.
Așa arată noua ordine mondială:
– cu tratate care au prioritate peste legile naționale,
– cu resurse luate fără permisiune,
– cu popoare care luptă, dar nu câștigă nimic,
– și cu democrații care se comportă ca imperii.
Adevărul e că nimic nu s-a schimbat, doar decorul.
Coloniile nu mai au lanțuri – au memorandumuri.
Stăpânii nu mai poartă uniforme – ci costume de CEO.
Războaiele nu se mai poartă pentru idei – ci pentru pământ, minereuri și control digital.
Ucraina e prima.
Europa e următoarea.
Iar dacă lumea nu înțelege acum ce s-a semnat, atunci va înțelege prea târziu ce a pierdut.
Sa concluzionam – Nimeni nu cucerește o țară: doar o cumpără
Adevărul lumii în care trăim nu mai are steaguri. Are acțiuni la bursă. Nu mai are armate, ci fonduri de investiții. Nu mai cucerește, ci achiziționează.
Iar ce s-a întâmplat cu Ucraina este dovada supremă: nu mai e nevoie de tancuri când ai contracte. Nu mai e nevoie de coloniști, când ai avocați.
Popoarele nu mai sunt înrobite cu forța, ci cu iluzia libertății.
Li se spune că sunt salvate, în timp ce li se resetează legislația, li se extrag resursele și li se decide soarta din birouri aflate la mii de kilometri distanță.
Europa nu a fost învinsă. A fost sedusă, cumpărată și uitată.
Germania, Franța, Italia – toate au oferit, au sacrificat, au plătit. Iar când masa s-a golit și a venit nota de plată, americanii au plecat cu încasările.
Ucraina nu mai este un stat. Este o platformă. O zonă economică specială cu steag fals.
Și, poate cel mai tragic, un simbol pentru ce urmează:
– națiuni care nu vor mai decide pentru ele,
– guverne care vor semna fără popor,
– și popoare care nu vor înțelege ce li s-a întâmplat, decât atunci când vor avea doar două alegeri: să tacă sau să emigreze.
Adevărul e că în această epocă a prefăcătoriei și manipulării, suveranitatea nu se pierde prin război. Se semnează.
Iar cine nu deschide ochii azi, va munci mâine pentru a-și răscumpăra tăcerea.
Acesta nu este un articol. Este un act de memorie împotriva minciunii.
Și poate singurul lucru care ne mai rămâne, atunci când totul pare pierdut, este să nu ne pierdem cu totul pe noi înșine.
joi, 2 octombrie 2025
miercuri, 1 octombrie 2025
România și ungaria sau invers
https://www.cotidianul.ro/omenirea-la-rascruce-romania-nicaieri/
Ungaria la randul ei investeste in Transilvania, in timp ce România a fost impiedicata sa lege Ardealul de restul tarii prin autostrazi moderne. Guvernantii nostri se dau de ceasul morții sa arate cat de europeni sunt, dar unde sunt soselele si caile ferate prin care sa fim legati organic de occident? Pe de alta parte, isi mai aminteste cineva de ideile si sugestiile analistului geopolitic American Samuel Huntington? Pentru el, Uniunea Europeana era catolico-protestanta si se oprea la Muntii Carpati. Mai departe spre Est era un spatiu ortodox dominat de Rusia…
Budapesta a retinut sugestia lui Huntington si are un plan de tara. In consecinta, Ungaria a inceput sa cocheze cu organizatia BRICS si in acelasi timp curteaza China si atrage noi investitii. Beijingul va construi in Ungaria una din cele mai mari uzine de automobile din Europa. Si acest lucru in timp ce industria auto europana risca sa piarda si piata interna si piata internationala. China a investit deasemenea in realizarea caii ferate de mare viteza dintre Budapesta si Belgrad. Tot China investeste in Serbia si impreuna cu Belgradul studiaza fezabilitatea construirii unui canal navigabil din Serbia pana la Marea Mediterana in Grecia, canal care ar scurta drumul marfurilor chinezesti spre Europa centrala. Va imaginati ce ar mai ramane din Dunare daca o buna parte din apele ei ar fi deviate? Si ai nostri continua sa caute motive care sa justifice anularea ultimelor alegeri…Prof. Dr. Nicolae Dima, USA.
Prof. Corvin Lupu: https://m.youtube.com/watch?v=T0i_sUUyEes
Unirea cu Moldova sabotată de toți capii
https://geopolitika.ro/articles/aspecte-privind-relatiile-dintre-rusia-si-romania-xi/
-
UDMR şi simbolurile „naţionale” ale minorităţilor. Ce spune legea? În urmă cu câteva zile, la al XIV-lea congres, udmr a decis să adopte ...
-
Uniunea Democrata Maghiara din Romania (udmr) este singura formatiune etnica din Tara noastra, avand idei si activitate nationalist sovina, ...
-
Chiar noi ne platim "prietenii" "În momentul de faţă, în timp ce finanţările primite din partea statului român şi cele ven...


