Atenție români! Guvernul Viktor Orban se implică pentru prima dată oficial, din punct de vedere juridic, în obținerea autonomiei "ținutului secuiesc"! Este fără precedent. Ungaria intră în proces la nivelul Uniunii Europene de partea Consiliului Național Secuiesc din România, în contestarea la Curtea de Justiție a UE a deciziei Comisiei Europene de respingere a proiectului semnat de peste un milion de maghiari, prin care se cere legiferarea autonomiei teritoriale a trei județe din România (Mureș, Harghita, Covasna).
Acest blog a devenit o cronică a trădărilor de țară şi neam românesc. Lovitura de stat din decembrie 1989 a fost dată de către trădătorii din Securitate, năpârlită ulterior în SRI, cu sprijinul Ungariei și URSS, în schimbul cedării suveranității și resurselor României, cedare statuată prin Legea 28/15.03.1991. Cu cât e mai săracă o țară cu atât e furată mai vârtos!
Totalul afișărilor de pagină
luni, 16 februarie 2026
Ungaria protejează infractorii și intră în proces la nivelul Uniunii Europene de partea CNS, deși CNS nu este înregistrat legal în România
Faptul este extrem de grav mai ales din punct de vedere politic, pentru că pentru prima oară, oficial, Guvernul Viktor Orban cere practic autonomie teritorială în România. Până acum s-a rezumat la declarații, ofensivă economică, politică, culturală, religioasă, a pregătit "terenul" prin conceptul de co-suveranitate. Acum își asumă fățis, din toate perspectivele acest deziderat autonomist care se traduce practic în ocupație.
Un stat membru UE/NATO declară oficial prin guvernul său că are pretenții teritoriale asupra unei părți din alt stat membru UE/NATO. În fața acestei situații ne aflăm. Chestiunea este mult mai gravă dacă privim lucrurile din punct de vedere geopolitic, strict "tehnic", din trei motive în opinia mea.
1.Ungaria are un atu extrem de important în negocierea cu UE, anume poate renunța la dreptul de veto în privința aderării Ucrainei la UE, în schimbul acceptării de către UE a autonomiei "ținutului secuiesc".
2. Ungaria are de partea sa SUA prin Donald Trump, fiind de notorietate relațiile extrem de apropiate între Viktor Orban si Trump, care la rândul lui se află într-o politică de expansiune politico-geografică. Extinderea Ungariei, ca aliat fidel, ar putea ușor intra în acest siaj, mai ales că,
3. Statul din România prin clasa politică de la putere, Președenție si Guvern este într-o poziție total subordonată UE, nu are nimic de negociat, fiind în politica de vasal ideal. În același timp, relațiile cu SUA sunt "întreținute" de "cascadorii râsului" de la Cotroceni si Ministerul de Externe.
Pe de altă parte, strategia de a ține cu orice preț UDMR la guvernare de zeci de ani încoace, s-a dovedit a fi contraproductivă și total nocivă pentru noțiunea de stat național, indivizibil. E ca si cum ai vrea să democratizezi "Afganistanul". Nu merge, e nerealist. Ei trăiesc, sunt formați în cu totul altă paradigmă, cea a "istoriei imperiului de 1000 de ani", sunt coordonați mental nu de realitatea prezentă ci de nostalgii, mituri și fonduri enorme care le întrețin. Eventuala defectare a unora e suplinită de alții noi, iar dacă o întreagă entitate/construcție este compromisă, uzată sau si-a încheiat misiunea pe o anumită perioadă/ zonă politică, este reinventată, înlocuită. E ca la fotbal, când unii nu joacă bine sau fac blat, se înlocuiesc cu alții, la nevoie se poate schimba întreagă echipă. Se cheamă adaptare, misiunea continuă.
Negocierea cu UDMR de-a lungul anilor a mai impus ceva: indiferența instituțională față de românii din aria de interes maghiară, precum și izolarea, anihilarea, tăierea "munițiilor" liderilor rezistenței românești, coroborată cu scoaterea pe piață a unor clone care fac un joc dublu româno-maghiar. Pentru ca tabloul să fie complet, amintesc și de forța economico-financiară incredibilă pe care statul din România a dat-o structurilor maghiare prin retrocedările ilegale către urmașii grofilor din Transilvania. Acestea s-au făcut deasemenea în urma negocierilor cu UDMR, care poate chiar să și dispară, forța financiară însă rămâne, fiind transferată către alt vehicul "politic", vedeți recentele mișcări maghiare de stradă din Covasna și Harghita prin care se pregătește o nouă variantă la UDMR, în cazul în care Viktor Orban pierde alegerile de peste 2 luni din Ungaria. Rivalul, Peter Magyar nu este nici pe departe un globalist în sensul clasic, dimpotrivă fiind de esență conservatoare. "Ideologia" lui este pragmatismul, apropierea mai mare de UE decât a lui Viktor Orban făcându-se pe motivul tehnic de atragere a fondurilor europene pierdute de guvernul FIDESZ. Așa cum am mai spus, raportarea la Transilvania este la fel ca la Viktor Orban.
În cazul României, soluția de contracarare ține de schimbarea structurii de putere care să genereze o viziune politică cu adevărat națională si pragmatică în același timp. Ieșirea din statutul de vasalitate față UE, resetarea relațiilor cu SUA și creșterea importanței geopolitice a României prin reunirea cu Basarabia. Pe acest aspect, strict tehnic, deosebirea fundamentală din punctul de vedere al dreptului internațional dintre dezideratul anexarii "ținutului secuiesc" la Ungaria si cel de reunire cu Basarabia constă că în cazul maghiar este vorba de un rapt teritorial, ruperea unei părți din teritoriul altui stat, pe când în cazul nostru este vorba de hotărârea suverană a două state distincte, România si Republica Moldova, pe modelul reunirii celor două state germane, RFG si RDG din 1990, existând deci și un precedent extrem de important și recent.
Concluzia este: mai multă identitate și geografie înseamnă mai multă putere. Așa putem face față ofensivei maghiare si nu numai, căci ,,putem fi iarăși ce-am fost și mai mult decât atât!"
Doamne ajută!
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Prof. Corvin Lupu: https://m.youtube.com/watch?v=T0i_sUUyEes
Ungaria protejează infractorii și intră în proces la nivelul Uniunii Europene de partea CNS, deși CNS nu este înregistrat legal în România
https://m.activenews.ro/stiri/R%C3%A1cz-Attila-unul-dintre-cei-mai-cunoscuti-evazionisti-romani-cu-produse-petroliere-a-murit-la-56-de-ani.-...
-
UDMR şi simbolurile „naţionale” ale minorităţilor. Ce spune legea? În urmă cu câteva zile, la al XIV-lea congres, udmr a decis să adopte ...
-
Uniunea Democrata Maghiara din Romania (udmr) este singura formatiune etnica din Tara noastra, avand idei si activitate nationalist sovina, ...
-
Chiar noi ne platim "prietenii" "În momentul de faţă, în timp ce finanţările primite din partea statului român şi cele ven...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu