Totalul afișărilor de pagină

sâmbătă, 30 mai 2026

contract lovit de NULITATE ABSOLUTĂ

Gata, circulați, s-a terminat reprezentația de circ, fiecare la casa lui. 

De fapt, pentru asta s-a făcut toată isteria cu drona de la Galați și doi amărâți, copilul de 14 ani și mama lui sunt arși, în spital.

Asa cum v-am spus de la prima oră a dimineții de ieri, tot circul a fost exclusiv ca să se semneze la urgență, să nu expire termenul de 31 mai 2026, contractul de achizitii cu nemții pentru niște gioarse, pe care nu le mai vindeau nimănui, din motive de uzură morală.

Noaptea ca hoții trădătorii dintr-un guvern demis deja de o lună, au semnat un contract lovit de NULITATE ABSOLUTĂ, care nu poate fi opozabil niciunui cetățean român. 

Ambasada Germaniei București, să nu zici că nu ai știut. Românii nu vor plăti niciun eurocent pentru abuzurile de drept ale unor infractori ca Miruță și Boulejan, oricât ai invoca, în viitor, prin tot felul de instanțe internaționale tot felul de circumstanțe. Firma Rheinmetall a semnat un contract cu un guvern ilegitim și a știut asta, deci nu are niciun temei de drept să ceară sau să primească vreo despăgubire ulterioară (n.n. spre deosebire de Pfizer cu vaxxinurile).

Așa a intrat România în cele două războaie mondiale: cu bugetul armatei jefuit și de Carol I și de Carol II cu camarila lui, a intrat în opinci și cu baionete. Acum nu mai fabricăm nici praf de pușcă.















https://x.com/i/status/2060710553551601818

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Prof. Corvin Lupu: https://m.youtube.com/watch?v=T0i_sUUyEes

contract lovit de NULITATE ABSOLUTĂ

Gata, circulați, s-a terminat reprezentația de circ, fiecare la casa lui.  De fapt, pentru asta s-a făcut toată isteria cu drona de la Galaț...